Prof. Univ. Dr. Norina Forna invită la creștere profesională prin cunoaștere și comunicare eficientă

Joi, 14 ianuarie 2016, Prof. Univ. Dr. Norina Consuela Forna și-a prezentat programul managerial pentru cadidatura la funcția de rector atât în fața cadrelor didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași din cadrul Maternității „Cuza Vodă” Iași, cât și în fața reprezentanților ligilor și asociaților studențești din cadrul universității.

Dezvoltare europeană pentru UMF Iași

Sub sloganul „Creștem împreună”, Prof. Univ. Dr. Norina Forna a prezentat principalele obiective strategice avute în vedere, precum și principiile manageriale. Cu o vastă experiență atât în acțiunile de management, cât și în domeniul academic, dovedite prin cei 30 de ani în învățământ, 15 ani de experiență universitară și apoi prin cei 12 ani de experiență în management, principalele obiective ale candidatului sunt centrate pe dezvoltarea relației dintre studenți și cadrele didactice, crearea unui mediu în care studenții și profesorii să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții și, nu în ultimul rând, dezvoltarea universității din punct de vedere economic, prin implementarea unor proiecte europene de mare anvergură.
Membră a 38 de societăți științifice internaționale și naționale, președinte a 35 de manifestări științifice, cu peste 200 de lucrări publicate și coordonatorul a nouă programe de masterat, alături de 22 de cursuri postuniversitare, actualul Decan al Facultății de Medicină Dentară susține cu tărie ideea de echipă, unde cooperarea și buna înțelegere să fie principalele ambiții. „A venit momentul să creștem împreună. Cu fiecare dintre dumneavoastră pot crea, pe baza unei relații perfecte, noi platforme de management care să conserve valorile acestei universități. Este dificil să fac programe manageriale la birou. De aceea, cred că este necesar să vin în fiecare compartiment pentru a afla despre problemele cu care vă confruntați”, explică Prof. Univ. Dr. Norina Forna. Pe lângă apelul spre o mai bună comunicare, candidatul a subliniat și principalele probleme cu care universitatea se confruntă în acest moment, de altfel, cunoscute: numărul cadrelor didactice se află într-un puternic contrast cu numărul studenților, acestea două fiind urmate de lipsa spațiului: „Ne interesează, în mod special, unde sunt hibele. Ne confruntăm cu resursa umană ineficientă, cu un număr foarte mare de studenți și cu spații insuficiente pentru desfășurarea activităților”.

Candidatura Norinei Forna se bazează atât pe bogata experință în domeniu, cât și pe convingerea acesteia, conform căreia adoptarea unui nou model de bussiness,în care prioritare să devină proiectele ale căror rezolvare nu suportă amânare, poate fi începutul drumului către succes. Baza materială necesară studenților și concentrarea fondurilor și bugetelor Universității spre asigurarea condițiilor de lucru, urmează a fi realizate, conform programului managerial, prin accesarea fondurilor europene. În urma coordonării unor proiecte europene, Prof. Univ. Dr. Norina Forna a reușit să aducă bugetului Universității 15 miliarde de euro. Sub îndrumarea sa, a fost înființat un Departament al Proiectelor Europene prin intermediul căruia Universitatea a fost dotată cu aparatură de ultimă generație, necesară epocii în care trăim. Pe lângă suportul material, se adaugă și cel financiar, făcând astfel posibilă asigurarea unei resurse substanțiale, necesare continuării activității academice. Beneficiarii proiectelor europene coordonate de către candidatul pentru funcția de rector al UMF au însumat aproximativ 6.500 de studenți și 122 de cadre didactice. „Nu este necesar să punem presiune pe bugetul Universității dirijându-l spre proiecte mai puțin necesare. Bugetul nu se rezumă doar la taxele studenților, care azi pot fi, iar mâine nu, mai ales pe fondul evenimentelor din ultima vreme, ci și la accesarea unor proiecte europene care pot acoperi lipsurile pe care le avem acum, fără a aștepta implicarea Ministerului Educației”, subliniază Prof. Univ. Dr. Norina Forna.

Bine ancorată în mecanismele de funcționare ale unui management de bună calitate, unde importante sunt faptele, argumentele, experiența și reprezentarea unei comunități, Norina Forna consideră că: „Dincolo de lucrurile care ne dezbină din ce în ce mai mult, de intrigi sau comentarii și presiuni psihologice, ar trebui să ne intereseze mai mult unde ne situăm și să ne mobilizăm pentru a schimba niște lucruri”.

Proiecte centrate pe nevoile studenților

Pe lângă cadrele didactice, au fost chemați la discuții și reprezentanții studenților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Alături de invitația către colaborare și cooperare adresată și în acest caz, Prof. Univ. Dr. Norina Forna a subliniat și importanța pe care tinerii o au în procesul de transformare și reorganizare a UMF Iași. Făcând apel la un simț al echilibrului bine asumat, personalitate puternică, conceperea unor idei care să fie susținute de argumente logice și temenice și la ideea conform căreia fiecare stundent ar trebui să reprezinte o voce prin intermediul căreia toate problemele și neregulile să ajungă pe masa de discuție, Norina Forna a prezentat fiecare obiectiv din cadrul programului de management, axat în mare parte pe problemele studenților, fără de care „cadrele didactice nu ar exista”.

Principalele subiecte discutate în cadrul întâlnirii cu studenții au fost: îmbunătățirea imaginii și a prestigiului Universității, revizuirea și transparența bugetului, dezvoltarea infrastructurii de cercetare științifică, pentru asigurarea condițiilor pentru obținerea unor rezultate în cercetare, combatibile cu nivelul european și mondial al cercetării științifice. Printre principalele probleme ridicate de către stundenții aflați în fruntea ligilor sau asociațiilor stundețești au fost: lipsa trasparenței în gestionarea bugetului Universității (numărul studenților, suma taxei), numărul redus al spațiilor în care să își poată desfășura activitatea și imposibilitatea de a accesa materialele disponibile în cadrul Bibliotecii Universității din cauza numărului mare de cereri. De asememenea, studenții prezenți în cadrul discuției au subliniat ideea conform căreia viitorul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași ar trebui să inspire studentul și să îi acorde acestuia încrederea necesară pentru a-și manifesta ideile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *